Deputaţii sunt cei care vor decide dacă în această vară se va mai achita taxa de trecere a podului de la Feteşti de pe Autostrada Soarelui.

Camera Deputaţilor va da votul final pentru o iniţiativă legislativă prin care să nu se mai perceapă taxe de trecere peste podurile dunărene după ce la Senat legea a fost aprobată tacit.

Iniţiativa deputaţilor liberali de Constanţa Robert Boroianu şi Bogdan Huţucă, susţinută cu semnătură de colegul PNL din Ialomiţa, deputatul Tinel Gheorghe, de eliminare a taxelor de pod va primi votul final la Camera Deputaţilor.

Aflat pentru prima dată în dezbatere la Senat, proiectul de lege a fost aprobat tacit şi din această săptămână el va fi dezbătut mai întâi în comisii şi apoi în plenul Camerei Deputaţilor.

„Taxele pe cele două poduri reprezintă o suprataxare!”

Taxarea celor care traversează podurile de peste Dunăre de la Feteşti, pe Autostrada Soarelui, şi DN 2A Giurgeni – Vadu Oii, în vigoare din 2002, se doreşte a fi eliminată pe motiv că toate vehiculele ce folosesc drumurile naţionale şi podurile din România plătesc o dată pentru asta, prin rovignetă.

„Taxa de utilizare a podurilor nu reprezintă decât o suprataxare a utilizatorilor drumurilor publice din România fără o justificare obiectivă: banii colectaţi merg la bugetul statului, podurile se află într-o avansată stare de degradare, deşi această taxă se încasează de peste un deceniu.”, îşi susţin autorii proiectul de lege.

Parlametarii atrag atenţia că transportatorii obligaţi să achite taxa de pod la fiecare tranzitare îşi recuperează banii prin creşterea preţurilor produselor, ceea ce înseamnă că, indirect, taxa pe cele două poduri se achită chiar şi de persoane care nu le folosesc.

La PSD votul se va da doar în grup

Dacă deputatul liberal Tinel Gheorghe va vota pentru eliminarea taxelor pe podurile de la Feteşti şi Giurgeni, deputatul PSD Mihai Găină este evaziv şi spune că va vota ce se va stabili în grupul parlamentarilor social-democraţi.

„Eu votez exact cum am votat întotdeauna, stabilim la grupul parlamentar şi dacă grupul stabileşte să votăm pentru eliminare aşa votăm, dacă nu, nu… Să vedem ce părere au şi colegii mei. Mai ales dacă este făcut de PNL… Dacă partidul zice să votăm contra nu mă găsesc eu acum să votez altfel!”, a explicat parlamentarul ialomiţean.

În schimb, colegul din PSD, deputatul Ştefan Muşoiu cere răgaz să studieze documentele mai ales că iniţiativa vine din partea liberalilor dar nu ratează ocazia de a arunca săgeţi împotriva PNL.

„Până nu văd exact care este motivul eliminării taxelor nu pot să mă pronunţ, trebuie să analizez, să văd iniţiativa lor. PNL în afară de iniţiative de-astea cu impact populist mai au? Ei când erau la guvernare tăiau salarii şi pensii… Este o aberaţie, în toată Europa există taxă pe autostradă şi pe drum, aşa se întreţin drumurile.”, a precizat Ştefan Muşoiu.

 

 

 

 

 

 

Articolul precedent„Norocul” HCM Slobozia în Cupa României: joc cu CSM Bucureşti pentru un loc în careul de aşi!
Articolul următorAdrian Mocioniu – singurătatea primarului de cursă scurtă