Echipa de consilieri PSD din Consiliul Local Slobozia nu a fost de acord ca un fost consilier local social-democrat să fie suprataxat pentru că nu-și îngrijește proprietatea. Aceiași consilieri locali PSD au aprobat suprataxarea altor șapte proprietari din Slobozia.
Consilierii locali PSD din municipiul Slobozia s-au făcut scut de protecție în jurul unui coleg de partid.
Cu votul majoritar consilierii locali PSD au împiedicat funcționarii Primăriei să încaseze un impozit majorat cu 500% pentru un teren și o locuință deținute de Liviu Daniel Patrichi și care au fost lăsate în paragină.
Liviu Daniel Patrichi a fost ales consilier local PSD în 2016 dar a renunțat la funcție pentru ca în prezent să ocupe un post de director în AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale).
De acord în Comisia de specialitate, împotrivă în plenul Ședinței
Proiectul de majorare cu 500% a impozitului pe proprietatea lăsată de izbeliște de proprietar a fost inițiat de primarul Adrian Mocioniu la pachet cu alte șapte proiecte similare.
Comisia Economico – Financiară a Consiliului Local Slobozia, condusă de fostul viceprimar PSD Valentin Băcanu și controlată autoritar de PSD, a dat aviz favorabil solicitării.
O săptămână mai târziu, în ședința de Consiliu Local din această seară, consilierii social-democrați și-au dat seama că la mijloc este vorba de proprietatea lui Liviu Daniel Patrichi.
Nimeni altul decât fostul lor coleg din Consiliul Local Slobozia, ales pe listele PSD în vara anului 2016, și care acum este director general adjunct active fizice și plăți directe în cadrul AFIR.
La un semn, echipa de consilieri locali PSD s-au abținut la votul pentru supra-taxarea proprietății celui care acum este director în AFIR și astfel propunerea primarului a fost respinsă.
Pe ordinea de zi au urmat alte șapte proiecte similare la care consilierii locali PSD nu au avut obiecții și au fost de acord că proprietarii cu clădiri și terenuri neîngrijite să plătească impozite majorate cu 500%.
Este drept că în cazul acestora niciunul nu este membru PSD ori ocupă vreo funcție administrativă importantă.
“Proprietarii sunt notificați cu un an înainte. În acest caz a avut termen un an să-și îngrijească proprietatea. Ne batem joc de funcționarii Primăriei cu acest vot. Trimitem oameni de la taxe și impozite și Poliția Locală pe teren și acum facem lucrurile acestea preferențial? Pentru că este vorba de un secretar de stat nu luăm măsuri?”, a reacționat supărat primarul Adrian Mocioniu.