În cimitirul actual din Slobozia concesionările s-au făcut alandala şi nu mai sunt disponibile alte locuri de veci.

Consiliul Local Slobozia a renunţat în ultimul moment la aprobarea construirii unui cimitir uman alături de cel actual fără a explica motivele. Conform documentaţiei, pentru realizarea investiţiei bugetul local trebuia să plătească 16,636 milioane lei, la un cost pe locul de veci de 7.000 lei.

Afacerea cimitirul cel nou, numită oficial „realizarea unui cimitir uman modern şi utilat după standardele moderne”, urzită de municipalitate de mai bine de doi ani, a fost întoarsă de pe ultimul drum chiar de primarul Adrian Mocioniu.

Proiectul de hotărâre gândit de colegul său din PSD viceprimarul Gabriel Muşat nu a fost pe placul comisiei economice. Comisia este prezidată şi controlată de acelaşi PSD prin fostul viceprimar Valentin Băcanu, om de bază în organizaţia locală social-democrată.

Băcanu nu a fost dorit de primar alături de el în actuala echipa de conducere imediat după alegerile din vara anului 2016. Votul negativ din comisie este încă un semn clar că în Primăria Slobozia taberele de influenţă se faultează ori de câte ori au ocazia.

„Retragem de pe ordinea de zi proiectul cimitirului uman pentru că în comisii s-au ridicat mai multe probleme. Am avut anumite obiecţii şi am cerut arhitectului care a realizat documentaţia să facă modificări şi îl vom repune pe ordinea de zi atunci când vom cădea cu toţii de acord în ceea ce priveşte noul cimitir. Este un proiect de anvergură şi important pentru bugetul local.”, a anunţat primarul Adrian Mocioniu înaintea şedinţei Consiliului Local Slobozia.

Interesant este că edilul nu a vrut să detalieze ce probleme sunt în proiectul ce urma a fi aprobat de consilierii municipali şi nici nu a explicat de ce proiectul nu a fost retras de iniţiator, viceprimarul Gabriel Muşat, aşa cum ar fi fost normal.

Cimitir de lux la „doar” 3,57 milioane euro

Cimitirul actual din municipiul Slobozia este de mulţi ani prea mic pentru cererile de locuri de veci venite de la localnici. Cu multe incinte concesionate de ani de zile şi păstrate de cei care le deţin, municipalitatea se vede obligată să găsească rapid soluţii pentru extinderea cimitirului uman.

În dese rânduri Primăria a făcut apel la concesionarii ce nu şi-au îngrădit locurile de veci să se îngrijească de loturile concesionate sub sancţiunea pierderii acestora dar chiar şi aşa nu a reuşit să facă rost de numărul necesar la locuri de veci.

În urmă cu un an instituţia publică l-a convins pe proprietarul terenului situat lângă cimitirul actual să accepte un schimb de teren, un lot de circa 2.813 mp estimat la 100.000 euro pentru care s-au dat terenuri în municipiul Slobozia aparţinând domeniului public.

De doi ani au avut nevoie specialiştii să întocmească documentaţia noului cimitir dar calculele puse pe hârtie au dat fiori reci contribuabililor. Pentru amenajarea terenului de 7.000 mp, realizarea a 2376 locuri de veci, alei pietonale, o capelă, clopotniţă, o gheretă pentru paznic şi un spaţiu administrativ bugetul local este pus la grea cheltuială: 16,636 milioane lei!

Prea mult şi-au spus slobozenii şi mesajul a ajuns la aleşii majoritari PSD din Consiliul Local Slobozia care au decis să solicite firmei ce a realizat proiectul să mai ajusteze indicatorii şi să reducă substanţial devizul general.

Spre comparaţie, cimitirul uman nou este estimat la un cost mai mare decât tot bugetul de investiţii municipale pe anul 2018, 14,42 milioane lei, aşa cum a fost el aprobat la începutul acestui an.

Articolul precedentȚeapă! Fără cod de exploatație nu se dau despăgubiri pentru porcii uciși
Articolul următorHoţi de fier vechi, cereale şi combustibil din Feteşti, după gratii pentru 30 de zile