Primăria Fetești anunță că a finalizat amenajarea celor două centre de vaccinare împotriva COVID-19, pentru cea de-a doua etapă a campaniei în care vor fi imunizate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și cele vulnerabile.

Centrele au fost autorizate de Direcția de Sănătate Publică Ialomița și se vor deschide după ce vor fi puse la punct și ultimele detalii care depind de autoritățile centrale.

Până în acest moment s-a constituit echipa medicală care va asigura vaccinarea la un  centru, iar reprezentanții administrației publice locale fac demersurile necesare pentru a se constitui și a doua echipă.

Cele două centre de vaccinare au fost amenajate la Clubul Pensionarilor din Strada Călărași, bloc 9, parter și la Sala de Sport din Zona Monumentului Aviației cunoscută și sub numele de “Zona Avion”.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentGloria Buzău s-a retras din Liga a 2-a
Articolul următorVIDEO „Culisele statului paralel” | Anca Alexandrescu, despre cine face jocurile de putere din PNL. Cine e în spatele atacurilor lui Rareș Bogdan