Ghinioniștii care nu au de ales și trebuie să traverseze calea ferată pe la celebra barieră Drajna vor avea mâine parte de o surpriză neplăcută: traficul va fi îngreunat de lucrări de asfaltare!
Calvarul de la bariera Drajna va fi dublu cel puțin în prima parte a zilei de joi. Lucrări de intervenție la carosabilul deteriorat chiar lângă calea ferată vor creea blocaje și vor genera și mai mulți nervi conducătorilor auto.
DRDP (Direcția Regională Drumuri și Poduri Constanța) și CFR Constanța au ajuns la un acord cu privire la refacerea carosabilului deteriorat de traficul de mare tonaj de la bariera Drajna.
Din cauza vitezei de doar câțiva kilometri la oră și a autocamioanelor de mare tonaj ce folosesc ruta Autostrada Soarelui – Moldova și retur, în carosabil au apărut șanțuri adânci ce reduc și mai mult traficul aproape blocat de bariera Drajna.
Lucrările la bariera Drajna sunt anunțate să înceapă joi dimineață și drumarii dau asigurări că ele vor fi încheiate până la amiază.
Cum se lucrează sub trafic este evident că vor exista blocaje mai ales după trecerea trenurilor și punerea în mișcare a coloanelor de vehicule.
DRDP Constanța și CFR Constanța recomandă participanților la trafic să folosească rutele alternative pe traseele Slobozia – Constanța și Slobozia – București astfel: DN 2A Slobozia – Hârșova – Constanța, respectiv Slobozia – Ciochina – Lehliu – Autostrada Soarelui – București.