Managerul face anchetă internă după începerea anchetei penale.

Un medic de la secția de pediatrie a Spitalului de Urgență din Slobozia este cercetat de poliție pentru că ar fi bruscat o fetiță în vârstă de 5 ani pe care o consulta. Poliția a întocmit un dosar penal la sesizarea familiei. Managerul a anunțat că face verificări.

Surse medicale indică faptul că medicul în cauză are vârsta de peste 70 de ani, care este menținut în activitate din cauza crizei de medici pediatri. În acest moment la secția de pediatrie există 4 medici, 3 dintre ei trecuți de vârsta pensionării. Gărzile se fac, de mai bine de 5 ani, de medici de familie.

În anul 2011 același medic a fost implicat într-un alt scandal. A diagnosticat o pacientă în vârstă de 15 ani care avea meningită ca suferind de „roșu în gât”. Pacienta a fost salvată la limită, abia după ce a fost trimisă de urgență la un spital din București.

Criza de medici pediatri din spital este departe de a fi rezolvată. Cu toate acestea, în 2018, potrivit raportului de activitate al managerului Mariana Iancu, a fost scos la concurs un singur post de pediatru.

Articolul precedentPNDL a ajuns la fundul sacului. Comisia Europeană refuză să finanțeze proiectele
Articolul următorPolițiștii amenință cu amenzi dar sunt primii care vorbesc la telefon în timp ce sunt la volan