Gemenele Maya și Ingrid, ajutate la Slobozia printr-un meci caritabil de fotbal.

Meciul caritabil „Unirea Urziceni 2009 – Liga Legendelor” va avea loc pe stadionul municipal din Slobozia, de la ora 17.00. Încasările din donații și sumele colectate din vânzarea tricourilor fotbaliștilor le vor ajuta pe gemenele Maya și Ingrid să primească șansa la o viață normală.

Abundență de vedete la un meci caritabil de vineri de la Slobozia. Pe teren vor intra fotbaliștii ce au făcut istorie pentru Unirea Urziceni în anul 2009 când au devenit campioni ai României.

Ei vor juca împotriva unei echipe din care fac parte legende antrenate de Dorinel Munteanu. La meci este așteptat și unul dintre cei mai mari antrenori român de fotbal, legendarul Mircea Lucescu.

Belodedici, Vlădoiu, Vivi Răchită, Pompiliu Stoica, Marica, Daniel Niculae, Maftei, Iftodi, Cernat, Bornescu, Vintilă, Rică Neaga, Aliuță sunt cei care vor juca în echipa legendelor.

Adversari le vor fi Dan Petrescu și echipa sa câștigătoare din 2009: Frunză, Todoran, Onofraș, Apostol, Dănălache, Galamaz, Bordeianu, Mara și Bilașco. Fotbaliști ce au câștigat campionatul și apoi au jucat în grupele Champions League.

Meciul caritabil are loc pentru sprijinirea gemenelor Maya și Ingrid, două fetițe minunate ce au nevoie urgentă de 100.000 euro pentru a fi operate în SUA.

În timpul partidei ce va fi transmisă de TVR pot fi făcute donații de 2 euro prin SMS și se pot depune sume de bani în urmele special amenajate.

După meci va avea loc un dineu caritabil la care tricourile fotbaliștilor vor fi scoase la licitație iar sumele strânse în urma achiziției lor vor intra în contul destinat sprijinirii fetițelor.

Diagnosticate cu tetrapareză spastică încă de la naștere cele două trec prin intense programe de kinoterapie în urma cărora starea de sănătate s-a îmbunătățit evident.

Maya a început să meargă mai bine, este mai sigură pe ea, se ridică fără ajutor și pășește peste obstacole.

Sora sa geamănă Ingrid a reușit să facă primii pași, se ajută de puterea întregului corp pentru a sta în echilibru cât mai mult și își folosește brațele cu mai multă forță și precizie.

Articolul precedentViceprimarul frizer din Fierbinți, declarat incompatibil de ANI
Articolul următorTinel Gheorghe, președinte PNL Ialomița: „Suntem pregătiți de guvernare fără tăieri de salarii și de pensii!”