Unirea Slobozia are pentru sezonul viitor trei portari noi în lot. Poarta a fost unul dintre punctele slabe în ultima ediție de campionat în care echipa a înregistrat cu 35 goluri încasate o medie de 1,4 goluri primite pe meci.
Portarul Tudor Negrușa a ales să revină la Unirea Slobozia pentru ediția de campionat 2019 – 2020 în care, ca de obicei, se vizează promovarea în liga a doua.
Unirea Slobozia s-a reunit în vederea pregătirii campionatului și are în lot trei nume noi în poartă. Tudor Negrușa, 20 ani, fost portar la echipa din Bărăgan și care a mai jucat la ASA Tg. Mureș și Clinceni, va îmbrăca din nou tricoul galben-albaștilor.
Tudor Negrușa a impresionat în campionatul în care a jucat la Unirea Slobozia când a avut o serie fantastică de aproape zece meciuri fără gol primit!
Ionuț Poiană, 21 ani, este al doilea portar adus în vară la echipă. Acesta a făcut parte din lotul lărgit al vicecampioanei FCSB și din trupa de la Turnu Măgurele care a reușit promovarea în liga secundă.
Al treilea portar de la Unirea Slobozia va fi Costin Burecu, 21 ani, un fotbalist produs al grupelor de copii și juniori ale clubului și care a mai făcut parte din lotul echipei mari în campionatul 2017 – 2018.
Jucători cu experiență pentru o clasare pe podium
Unirea Slobozia și-a propus ca la finalul campionatului 2019 – 2020 să ocupe una dintre primele trei poziții în clasamentul seriei a doua din liga a treia.
Deși nu o spun răspicat, oficialii echipei își doresc promovarea în liga 2 dar totul depinde de adversarii pe care Federația Română de Fotbal îi va trimite în seria ce oferă un singur loc promovabil.
Cu un buget majorat după ce echipa a fost preluată de Consiliul Județean Ialomița Unirea Slobozia îl va avea pentru al treilea an ca antrenor principal pe Enache Costea.
Antrenorul va putea apela la serviciile mijlocașului central Bogdan Danciu, 22 ani, (fost jucător la Gloria Buzău și Dunărea Călărași), mijlocașului dreapta Petre Bolojan, 24 ani, (ex-CSM Medgidia) și atacantului Alexandru Moise, 24 ani, (ex-Farul Constanța).
Pe lista de transferuri oficialii clubului mai au încă patru fotbaliști dar numele acestora va fi făcut public abia după perfectarea documentelor și semnarea contractelor.