Astăzi debutează faza judeţeană a concursurilor,„Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”organizte de Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa.  Echipajele de elevi de la numeroase şcoli din judeţ îşi vor demonstra abilităţile de mici pompieri, urmând ca mâine, 26 mai, să se desfăşoare concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa.”

Gazda celor două concursuri va fi în acest an Liceul Tehnologic ,,Al.I.Cuza” din Slobozia, unde elevii îşi vor etala cunoştinţele teoretice, urmând ca, pe stadionul Municipal ,,1 Mai”, aceştia să îşi demonstreze şi îndemânarea practică.

În cadrul concursului „Prietenii Pompierilor”, elevii vor avea de parcurs două probe practice – „Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 m cu obstacole” – în cadrul cărora vor simula toate etapele de stingere a unui incendiu: de la transportul rolei de furtun peste obstacole, la predarea ei, traversarea diferitelor capcane precum şi recunoaşterea diferitelor instrumente de lucru specifice pompierilor şi executarea unor noduri de sfoară utilizate de pompieri.

Tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, presupune  susţinerea unei probe teoretice şi a 2 probe practice: transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţă de 50 m şi deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.

 

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentRazii de amploare în Urziceni și Bărbulești. Record de amenzi în doar trei ore
Articolul următorStructura Clubului de Presă a fost definitivată – nume cu greutate în presa românească