În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat 16 acţiuni punctuale, împreună cu jandarmi și polițiști locali continuând activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Acțiunile s-au desfășurat atît în mediul rural cât și mediul urban, în zona piețelor, centrelor comerciale, gărilor și autogărilor și alte locații unde se produc aglomerări de persoane.

În cadrul acțiunilor au fost verificate 731 de persoane aflate în carantină și 1025 de persoane aflate în izolare la adresele declarate Direcției de Sănătate Publică.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 128 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii ialomițeni au aplicat,  56 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.500 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii și nerespectării interdicțiilor de liberă circulație.

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentCopil de 14 rănit grav după ce un tânăr a intrat cu mașina în gard
Articolul următorSimona Halep, în sferturi la Transylvania Open