Marți, 13.09.2022, în intervalul orar 10.00-14.00, sediile subunităților de intervenție Slobozia, Fetești, Țăndărei și Urziceni își vor deschide porțile pentru toți cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de salvator, să cunoască aspecte importante legate de activităţile, rolul şi principalele atribuţii ale structurilor de intervenție.

          De asemenea, participanții vor avea ocazia să vizualizeze tehnica utilizată de pompierii salvatori în misiunile operative și, totodată, să cunoască măsurile și modul de comportare pe care trebuie să le adopte în cazul producerii unor situații de urgență. 

Sărbătorim la 13 septembrie Ziua Pompierilor din România, un eveniment prin care, de 174 de ani se perpetuează amintirea eroismului dovedit pe câmpul de luptă de către înaintașii noștri. Povestea pompierilor-eroi începe la 13 septembrie 1848, pe fondul Revoluţiei Paşoptiste, când o oaste turcă pătrunde pe teritoriul românesc cu intenţia declarată de a înnăbuşi Revoluţia. Este momentul de referinţă pentru istoria pompierilor, un reper fundamental în conştiinţa naţională a românilor.

Bătălia din Dealul Spirii, săvârşită sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, purtată împotriva trupelor contrarevoluţionare otomane a evidenţiat legătura strânsă  între pompieri şi popor, hotărârea corpului de cadeţi şi a trupei de a respinge agresiunea străină. Animaţi de dragostea de ţară, pompierii au dovedit pe timpul încleştării, vitejie, curaj, măiestrie în rezolvarea oportună a situaţiilor de luptă, capacitate şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu inamicul.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentToni Iuruc nu a mai rezistat! S-a aflat motivul real al divorțului – ce ultimatum i-a dat Simonei Halep
Articolul următorPremierul Nicolae Ciucă anunță MĂSURI pentru marii consumatori de energie, după ce Bruxelles aprobă ajutorul de 1,5 miliarde de euro