Discuția tehnică programată dintre specialiștii români și ucraineni pe tema lucrărilor de la canalul Bîstroe, din Delta Dunării, s-a încheiat. Participanții au convenit ca partea română să înceapă măsurătorile pe brațul Chilia și canalul Bâstroe din data de 15 martie 2023.
Redăm, în continuare, comunicatul Ministerului Transporturilor:
„Astăzi, 3 martie 2023, a avut loc o întâlnire tehnică, în format videoconferință, la nivel de experți între partea română și cea ucraineană.
Întâlnirea a fost coordonată la nivel de secretari de stat ai ambelor părți.
Participanții au convenit ca partea română să înceapă măsurătorile pe brațul Chilia și canalul Bâstroe din data de 15 martie 2023.
Totodată, s-a stabilit ca punct unic de contact câte un expert al fiecărei părţi. Aceștia se vor întâlni luni, 06 martie 2023 pentru a stabili detaliile planului de efectuare a măsurătorilor pe Brațul Chilia și pe Canalul Bâstroe, acestea fiind estimate să dureze 10 zile.
Cele două părți au convenit că este cea mai bună soluție care să clarifice informațiile contradictorii pe tema dragării Canalului Bâstroe și a Brațului Chilia.
Partea română și-a arătat disponibilitatea ca la aceste măsurători să fie prezenți și specialiști din Ucraina, dar și ai unor instituții terțe.
Partea ucraineană va asigura securitatea navelor și personalului românesc, pe toată perioada activităţilor de măsurare”.