Tragedie în stațiunea Costinești în această după-amiază, un băiat de 16 ani și-a pierdut viața.
A fost scos inconștient din mare de salvamari pe dig, lângă Obelisc Cadrele medicale au început imediat protocolul de resuscitare, dar din păcate, în ciuda eforturilor susținute, băiatul a fost declarat decedat.
„Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator, prezenta un traumatism cranian grav. S=a efecutat protocol de resuscitare, dar din păcate, în urma protocolului, pacientul a fost declarat decedat”, a declarat medicul Claudia Tatarici, purtător de cuvânt SAJ Constanța.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii situației de fapt, precum și a identității băiatului.
Sursa: Realitatea de Constanta