Două autoturisme au fost implicate în accidentul petrecut duminică în localitatea Andrășești, județul Ialomița. 3 adulți și 3 copii au fost transportați la spital.

 La fața locului au ajuns posalvatorii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și  trei echipaje ale SAJ Ialomița.

Coliziunea a vut loc între un autoturisme  condus de un tânăr de 26 de ani din comuna Albești (Ialomița), și o femeie de 34 de ani din municipiul București. 

Ambii conducători auto au fost  răniți  și 4 pasageri, un adult de 36 de ani, 3 copii de 5 ani și  10 ani.Toți au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
Șoferii au fost testați cu aparatul Drager, rezultatul a fost negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Imagine

 

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentAsistente somate să renunțe la „uniformele mulate provocatoare și fustele scurte”
Articolul următorVIDEO Tragedie la Costinești. Un băiat și-a găsit sfârșitul în apa mării