Constantin Toma, căpitanul Unirii Slobozia, a fost omul meciului cu ACSM Olteniţa: trei pase decisive şi un gol!

Unirea Slobozia nu a avut emoţii cu codaşa ACSM Olteniţa şi a câştigat cu 4 – 1 în faţa a 200 de temerari ce au îndurat cu stoicism cele – 5 grade din termometre.

Unirea Slobozia câştigă ultimul meci oficial din 2018 şi încheie turul de campionat la patru puncte în spatele liderului Rapid Bucureşti.

Oficialii clubului din Slobozia au făcut eforturi mari pentru a îndepărta zăpada de pe terenul îngheţat şi meciul s-a putut disputa în ciuda frigului tăios care a alungat din tribune majoritatea spectatorilor fideli.

Trupa pregătită de Enache Costea a avut nevoie de doar 20 minute pentru a deschide scorul, centrare din corner semnată Constantin Toma şi reluare simplă cu capul din interiorul careului mic a fundaşului Florinel Ibrian.

La adăpostul avantajului minim gazdele controlează autoritar mijlocul terenului dar nu reuşesc să desfacă apărarea supraaglomerată a oaspeţilor, veniţi la Slobozia din postură de victime sigure.

La căldura mult-aşteptată a vestiarelor se intră cu 2 – 0 pentru Unirea, după ce cu trei minute înainte de odihnă Constantin Toma se distrează cu adversarul direct, scapă singur şi pune mingea pe tavă pentru finalizarea cu latul a lui Mihăiţă Năstase.

Oaspeţii au procentaj maxim: un şut pe poartă, un gol!

Repriza secundă începe cu Unirea Slobozia presând în atac dar meciul se relansează nesperat după doar un sfert de ceas de la reluare.

După o fază atac ratată, mingea se întoarce până al portarul Marius Călinoiu care alege neinspirat să paseze în locul unei degajări eficiente. Matei este atent, recuperează şi-l amendează pe tânărul portar cu un şut în diagonală.

Speranţene oaspeţilor veniţi la Slobozia cu doar doi jucători pe banca de rezerve se destramă definitiv în minutul 70: centrare de manual Constantin Toma şi reluare imparabilă cu capul Adrian Răduca.

Pe teren rămâne în picioare doar Unirea Slobozia şi Constantin Toma îşi desăvârşeşte jocul perfect cu un gol, minge săltată peste portarul Manea.

În ultimele minute, antrenorul gazdelor i-a trimis pe teren pe Rică Dragomir şi pe portarul Rareş Petre, doi juniori de 16 ani crescuţi în pepiniera Unirii Slobozia.

Unirea Slobozia se impune cu 4 – 1 şi profită din plin de eşecul celor de la CS Afumaţi pentru a încheia turul pe locul 2 în serie. La patru puncte în spatele celor de la Rapid Bucureşti, letali în ultima etapă, 9 – 1 pe terenul celor de la Axiopolis Cernavodă!

UNIREA Slobozia: Călinoiu, Ene, Suciu, Ibrian, Topor, Chebac, Teodorescu, Răduca, Toma, Şerban, Năstase. Au mai jucat: Bălan, Comşa, Dragomir, Petre. Antrenor: Enache Costea.

ACSM Olteniţa: Manea, Barbu, Dică, Matei, Vlad, Constantin, Barbălatu, Chirilă, Neg, Turbatu, Dumitrescu. A mai jucat: Noctac. Antrenor: Gabriel Radu.

 

 

 

 

Articolul precedentPesta porcină a fost eradicată la Andrășești și Orboiești
Articolul următorSlobozia sărbătorește Centenarul la un monument amplasat ilegal