Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au întrerupt pe 18 octombrie, un botez și o nuntă în urma mai multor controale desfăşurate la nivelul județului Ialomița.

La un botez organizat într-un local din municipiul Fetești,  polițiștii au identificat 24 de persoane, acestea fiind sancționate pentru nerespectarea legii privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, Au fost amendați organizatorul evenimentului și administratorului societății.

Cel de-al doilea eveniment, o nuntă organizată într-un  cort amplasat în curtea unei locuințe a fost întrerupt de polițiști, și în acest caz fiind sancționate 11 persoane participante și organizatorul evenimentului.

Valoarea totală a amenzilor a fost de 15.810 lei.

Pe parcursul zilei de  18 octombrie, 70 de polițiști ialomițeni au desfășurat activități în zonele unde se formează aglomerări de persoane, în centrele comerciale, piețe, dar și în mijloacele de transport în comun, pentru a verifica modul în care se respectă restricțiile impuse și măsurile de protecție sanitară.

Forțele de ordine au legitimat peste 760 de persoane și au controlat 83 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.

De asemenea, a fost verificat și modul în care se realizează transportul public în comun, polițiștii controlând 18 mijloace de transport. Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, echipele de control au aplicat 102 amenzi, în valoare de peste 12.500 de lei.

87 sancțiuni contravenționale au fost date celor care nu au purtat masca de protecție sau nu au respectat regulile de distanțare socială, 13 persoane au fost sancționate ca urmare a participării la un eveniment privat în orașul Căzănești, 1 operator economic din municipiul Fetești a fost amendat pentru organizarea unui eveniment privat și o altă persoană a fost sancționată pentru că nu a respectat măsura izolării la domiciliu.

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentNumărul unităților de învățământ aflate în scenariul roșu a ajuns la 1.259
Articolul următorMinistrul Tătaru anunță că 500.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns la DSP-urile din toată țara