Suedia a ridicat, astăzi, restricţiile pentru călătorii neesenţiale în Olanda, Bulgaria şi România, pe care le instituise din cauza pandemiei de COVID-19, informează Realitatea.net

Anterior, Suedia a ridicat restricţiile pentru călătorii neesenţiale şi pentru Andorra, Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia, Islanda, Italia, Croaţia, Liechtenstein, Luxemburg, Monaco, Norvegia, Polonia, Portugalia, San Marino, Elveţia, Spania, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Vatican şi Austria.

Într-o declaraţie postată pe website-ul său, Ministerul de Externe de la Stockholm îi sfătuieşte pe cetățenii proprii împotriva deplasărilor în alte ţări din Uniunea Europeană şi Spaţiul Schengen şi în Marea Britanie până pe 9 septembrie, şi în restul lumii până pe 15 noiembrie.

Creşterea numărului de cazuri confirmate în unele ţări alimentează temerile privind o resurgenţă în răspândirea noului coronavirus, mai arată sursa citată. 

Articolul precedentFOTO| Incendiu puternic la un magazin de piese auto. Autoritățile în alertă
Articolul următorDouă paciente de la spitalul ”Sfântul Pantelimon” din București ar fi primit tratamente greșite după ce medicii le-au încurcat