caramidari
Strada Cărămidari se scufundă

Strada Cărămidari, din municipiul Slobozia, se surpă. Cu tot cu case! Ploile din ultimele zile au accentuat deficiențele sistemului de canalizare din zonă.

Operatorul de apă SC Urban SA a avut în atenție situația de pe strada Cărămidari. Numai că, atunci când s-a încercat reabilitarea colectorului fără săpătură, s-au constat avarii care necesită lucrări mai ample.

Avaria se întinde pe o lungime de circa 60 de metri unde sunt situate 6 case. Directorul SC Urban SA, Valentin Cilibeanu, spune că avariile la conducte erau vizibile. Unul dintre cămine, situat peste nivelul carosabilului, era acum sub acest nivel. La inspecția video specialiștii au constatat că există deformări ale tuburilor și că, de-a lungul canalului colector, prin afundare, s-a format o contrapantă.

De asemenea, inspecția a scos la iveală existența unor izvoare care nu pot fi oprite, fapt care face imposibilă intervenția. Ceea părea doar o lucrare obișnuită, de reabilitare,  s-a transformat în ditamai lucrarea hidrotehnică. Sunt necesare utilaje speciale, specialiști și chiar un studiu geotehnic.

Problemele apărute sunt amplificare de solul nisipos care afectează și fundațiile caselor. Din acest motiv, spune directorul Cilibeanu, s-a preferat stoparea lucrărilor și cooptarea unor experți care să ofere soluția constructivă optimă pentru protejarea caselor din zonă.

Potrivit directorul operatorului  s-a luat măsura devierii prin bypass a conductelor, apa fiind  evacuată cu o electropompă. Se încearcă contactarea unor firme specializate în vederea estimării unor costuri ale lucrărilor. Nu există încă o estimare a acestora dar, Cilibeanu dă asigurări că banii necesari există și intervenția se va efectua cât mai repede posibil. Deocamdată nu se pune problema evacuării locuitorilor din zona afectată.

Articolul precedentFalimentul Terra Tourism se va judeca la Călărași, la toamnă
Articolul următorGașca lui Chiștoc detonează administrația din Sălcioara