VREMEA 31 IANUARIE. VREME CALDĂ PENTRU FINAL DE IANUARIE

VREMEA 31 IANUARIE. VREME CALDĂ PENTRU FINAL DE IANUARIE
Vremea continuă să fie mai caldă decât normalul perioadei
Astăzi, cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate după prânz, în special în jumătatea de nord a țării, unde pe alocuri se vor semnala ploi slabe. La munte, în zonele înalte, sunt posibile precipitații mixte, sub formă de lapoviță și ninsoare. Temperaturile maxime ale zilei vor oscila între 7 și 17 grade Celsius, însă în regiunile unde ceața va persista, valorile termice vor fi mai scăzute. Noaptea, mercurul din termometre va coborî între -2 și 7 grade.
În București, vremea rămâne neobișnuit de caldă pentru această perioadă. Dimineața, ceața va fi prezentă, iar vântul va sufla slab până la moderat. La orele prânzului, temperatura va ajunge la 11 grade, iar noaptea se vor înregistra valori între 2 și 4 grade.
La munte, temperaturile se vor menține peste media obișnuită a lunii ianuarie. Cerul va fi mai mult noros, iar începând din a doua parte a zilei, se vor înregistra precipitații pe arii extinse, predominant sub formă de ploaie. La altitudini mari, sunt posibile episoade de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări ușoare, iar în stațiuni, temperaturile maxime vor atinge 8-9 grade Celsius.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











