REUNIUNE INFORMALĂ A JUDECĂTORILOR CCR

REUNIUNE INFORMALĂ A JUDECĂTORILOR CCR
Se analizează dacă se vor dezbate cererile de anulare a primului tur de scrutin
Judecătorii Curţii Constituţionale a României s-au întrunit, vineri, într-o întâlnire informală, pentru a analiza dacă vor dezbate într-o şedinţă oficială cererile depuse privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Joi seară, instanţa constituţională a anunţat că cererile depuse privind anularea primului tur al prezidenţialelor urmează să fie examinate în cadrul procesului de validare a alegerilor.
"Având în vedere solicitările reprezentanţilor mass-media cu privire la primirea unor petiţii şi cereri referitoare la derularea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României, Curtea Constituţională precizează că acestea au fost înregistrate şi urmează să fie examinate conform prevederilor constituţionale şi legale, în cadrul procesului de validare a alegerilor'', se preciza într-un comunicat al CCR transmis AGERPRES.
În comunicat se menţiona că, în această etapă a procesului electoral, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, Curtea poate examina contestaţii formulate de către candidaţii calificaţi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
Curtea Constituţională a primit joi patru sesizări în care se solicită anularea rezultatelor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Au depus sesizări în acest sens Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, publicaţia Calea Europeană şi candidatul independent Cristian Terheş.
AGERPRES
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:47 - Trump amenință Spania, dar nu o poate da afară din NATO. Ce spune tratatul Alianței
- 14:52 - Donald Tusk pune sub semnul întrebării loialitatea SUA în NATO: „Avem motive de îngrijorare”
- 14:45 - Anca Alexandrescu avertizează: „România este vândută bucată cu bucată sub masca unui abuz de putere”
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News














