psihologul Lidia Stoica

În primăvara anului 2018, la Slobozia, a fost înființat primul grup suport pentru lupta împotriva cancerului la sân. Grupul de întruneşte o dată la două săptămâni, în cadrul Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia. În cadrul ședințelor de terapie pot participa până la 14 persoane, atât femei cât şi bărbați. Inițiatoarea acestui proiect este psihologul Lidia Stoica. Decizia de a înființa un astfel de grup suport, susține ea, a apărut după ce a consiliat timp de mai multe luni pe rețelele de socializare femei din Ialomița afectate de această maladie. „Este mare nevoie de astfel de grupuri pentru ca oamenii să înțeleagă şi să treacă mai ușor peste boală. Avem nevoie de orice formă de sprijin pentru a crea alte grupuri noi” În cele câteva luni scurse de la înființarea grupului, femeile care au beneficiat de consiliere susțin că au reușit să se mobilizeze şi să depășească mai ușor problemele cu care se confruntă. În Ialomița numărul bolnavilor diagnosticați cu cancer ajunge la 1000. Anual, această cifră se majorează.

Articolul precedentDSVSA Ialomița impune obligații crescătorilor de porcine
Articolul următorConsiliul Judeţean Ialomiţa vrea staţie de sortare a deşeurilor