Grădina de Vară a municipiului a reintrat în posesia Primăriei Slobozia după 20 de ani de litigii în instanță. La 2 luni de la preluarea lui, obiectivul rămâne neatins. Autoritățile susțin că va intra într-un proces de reabilitare în decursul acestui an. Cinematograful Ialomița continuă să rămână închis, clădirea făcând obiectul unui proces similar aflat încă pe rolul instanței.
Avem Grădină de Vară! Și ce dacă!?
În urmă cu 20 de ani, cinematograful Ialomița din Slobozia era transformat în brutărie, iar Grădina de vară era închisă în pofida interesului de care se bucura din partea publicului. În perioada scursă de la momentul respectiv, Primăria Slobozia a reușit, după 15 ani de procese și 3 ani de la decizia definitivă a instanței, să preia grădina de Vară de la Situația cinematografelor după intrarea în insolvență a Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor „RomâniaFilm“, firmă intrată în insolvență. La 2 luni de la preluare, autoritățile locale nici nu s-au atins de locația preluată. Ruinele se află în imediata vecinătate a Palatului Copiilor din Slobozia, într-o zonă intens circulată. La acest moment, locul s-a transformat într-o junglă din cauza arborilor și arbuștilor crescuți peste tot. „Cândva, era un loc frumos și cochet. Veneam aici când eram tineri să vedem un film să ne pupăm pe bănci. Vara, îmi amintesc, aici erau premierele… Apoi l-au lăsat în paragină și fost năpădit de buruieni, de bețivi, de cerșetori. Acum ți-e frică să treci pe lângă el” ne spune Valeria Oprea, una dintre gospodinele care locuiește în zonă. Una dintre posibilele utilități care ar putea fi atribuită acestei locații este aceea de… teatru de vară. Palatul Copiilor susține de mai mulți ani cursuri de teatru, iar cursanții și elevii școlilor și liceelor din Ialomița sunt interesați de organizarea unui Festival local de teatru. Chiar și autoritățile locale au susținut,, de-a lungul timpului, că la momentul preluării vor reamenaja amfiteatrul Grădinii special în acest scop. În cele două luni care au trecut de la preluarea obiectivului, autoritățile locale nu s-au grăbit însă să facă ceva concret. Este de așteptat ca primele lucrări de reabilitare a zonei să debuteze târziu, către sfârșitul anului 2018, când Direcția de Administrarea Domeniului Public Slobozia va putea susține cu un personal mai numeros lucrările de reamenajare.