Unirea Slobozia a remizat cu U Cluj, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), în etapa a 2-a din play-off-ul Ligii a 2-a.

Au marcat: Afalna ’13, Răzvan Greu ’72 / Ely Fernandes ’28 (p), Valentin Alexandru ’47.

”Eram convins că va fi un meci viu, mai ales că am avut un public numeros. Acasă avem evoluții bune, nu am pierdut decât două meciuri. Mă așteptam la schimbarea asta de atitudine, am făcut analiza meciului trecut, cu FC Hermannstadt. Băieții au văzut unde au greșit, iar eu am dat-o pe lejeritatea după câștigarea locului în play-off.

Acum, au înțeles mesajul meu, acela de a ne lupta pentru locul 4, care duce la baraj. Ce va fi în continuare nu contează, dar jos pălăria pentru modul în care s-au dedicat, pentru determinare, pentru seriozitate. Dacă nu aveam atitudinea asta, am fi avut probleme. Am întâlnit, poate, cea mai în formă echipă din campionat și am reușit să marcăm de două ori”, a spus Adrian Mihalcea la finalul partidei.

Etapa viitoare, Unirea Slobozia va juca în deplasare cu Concordia Chiajna, miercuri 13 aprilie de la ora 16.30.

Unirea Slobozia: Poiană – Ibrian, I. Dinu, Perju, C-tin. Toma (cpt.) – Bolohan (Dorobanțu 88′), Coadă, Cruceru (Gab. Lazăr 88′), Greu (Gulceac 75′) – Gherghiceanu (Silaghi 66′), Afalna

Universitatea Cluj: Gorcea – Romeo, Fl. Ilie, D. Ispas, P. Pîrvulescu – I. Filip, Romario Pires (cpt.)(Haită 86′) – Tescan (Balgiu 67′), Ely Fernandes (Ribeiro 82′), Hofman – Val. Alexandru (Boiciuc 67′)

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentPrim-vicepreşedintele PNL, Gheorghe Flutur, a fost votat duminică, în cadrul şedinţei Biroului Naţional Politic al PNL, preşedinte interimar
Articolul următorZelenski acuză Rusia de comiterea unui „genocid” în Ucraina