Forțe de ordine ale poliției și jandarmeriei au luat cu asalt municipiul Fetești. Au fost constatate în flagrant 3 infracțiuni cu privire la săvârșirea faptelor de furt și racordarea clandestină la rețeaua de energie electrică și aplicate peste 100 de contravenții.

La data de 10 noiembrie a.c., în intervalul orar  08.00 – 12.00, 49 de polițiști ialomițeni, cu sprijinul a 22 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Fetești, pentru prevenirea și combaterea violenței stradale, prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice, precum și de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55/2020, transmite IPJ Ialomița.

Pe parcursul activităților desfășurate au fost legitimate peste 238 de persoane și controlate 91 de autovehicule, precum și 30 de societăți comerciale.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 103 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 95.000 de lei, atât pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât și pentru încălcarea normelor rutiere și de conviețuire socială.

În cadrul acțiunii au fost constatate în flagrant și 3 infracțiuni cu privire la săvârșirea faptelor de furt și racordarea clandestină la rețeaua de energe electrică.

Foto Arhiva

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentCercetați penal pentru infracțiuni rutiere
Articolul următorCalificarea la barajul pentru Campionatul Mondial, în pericol! România, doar egal cu Islanda!