Trei bărbați s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși în flagrant cu peste o tonă de îngrășăminte, furate de la o societate comercială .
Ieri, 6 aprilie a. c., o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica, a depistat pe raza comunei Făcăeni, trei bărbați cu vârste cuprinse între 48 și 66 de ani, în timp ce transportau cu o autoutilitară 26 saci de rafie, ce conțineau aproximativ 1.300 de kg de uree.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, îngrășământul ar fi fost sustras din incinta unei societăți comerciale în cursul aceleiasi zile.
Cantitatea de 1.300 de kg de uree a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Sursa: Realitatea de Ialomita