În perioada 18 – 21 decembrie, pompierii din județul Ialomița au acționat pentru gestionarea unui număr de 48 misiuni, din care 5 au fost intervenții în situații de urgență și 43 urgențe medicale.

Echipajele de salvatori au acționat pentru stingerea a 3 incendii

 În data de 18 decembrie a.c., Stația de Pompieri Fetești, în urma unui apel la 112 în jurul orei 06:55, a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din satul Progresu, comuna Făcăeni. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la acoperișul casei. Pompierii militari ialomițeni, în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate, au intervenit pentru lichidarea incendiului  aproximativ o oră și jumătate. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

 

O altă anexă gospodărească a fost afectată din cauza unui scurtcircuit electric.   Incendiul s-a petrecut vineri, în jurul orei 13:30 în localitatea Sfântu Gheorghe. Pompierii militari ialomițeni din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta aproximativ o oră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime..

 

În data de 20 decembrie a.c., Stația de Pompieri Fetești, în urma unui apel la 112 în jurul orei 21:30, a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din municipiul Fetești. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la acoperișul casei.. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Au ars aproximativ 70 mp  acoperiș pe astereală din lemn, trei uși din lemn și aproximativ două tone lemne pentru foc. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum deteriorat.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedent21 decembrie: 2.489 de cazuri noi de infectare cu SARS-COV-2
Articolul următorPercheziţii la o grupare specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciu uriaș