Polițiștii ialomițeni au continuat activitățile preventive la sfârșitul săptămânii trecute. Aceștia s-au întâlnit cu elevii de liceu și cadrele didactice, în cadrul proiectului Bullying în școala mea – aleg să mă implic.

La data de 13 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Ialomița și Biroului de Ordine Publică Slobozia au acționat pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și adiacente acestora, precum și pentru prevenirea/depistarea faptelor ce constituie contravenții.

Polițiștii au desfășurat activități în cadrul proiectul județean Bullying în școala mea-aleg să mă implic cu elevii Colegiului Național Mihai Viteazul din municipiul Slobozia,  în care s-au prezentat aspecte privind prevenirea şi diminuarea cazurilor de violenţă în rândul copiilor, consilierea acestora cât și a familiilor lor şi promovarea comportamentelor nonviolente.

De asemenea, polițiștii au discutat cu elevii despre evenimentele în care au fost implicați minori, cauze generatoare ale fenomenului violenței în încinta și în zona adiacentă unității de învățământ, fiind puse în discuție și prevederile Regulamentului de ordine interioară din unitatea de învățământ în cauză.

Imagine

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentVreme mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, astăzi
Articolul următorWeekend de foc pentru pompierii ialomițeni