6 persoane sancționate pentru încălcarea măsurii de carantină la domiciliu și 68 de persoane amendate pentru că nu au purtat masca de protecție. Activităţile desfăşurate de poliţişti pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă au continuat pe perioada week-end-ului.

” Polițiștii ialomițeni au desfășurat 12 acţiuni punctuale în mediul rural și urban, organizate atât independent, cât și împreună cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița, intervenind totodată la peste 170 de evenimente semnalate pe numărul unic de urgență 112. În cadrul acțiunilor au fost verificate 1551 de persoane, precum și 740 de obiective de interes, respectiv domiciliile persoanelor carantinate, piețe, restaurante, terase, gări, autogări și alte locuri unde se produc aglomerări de persoane,” informează IPJ Ialomița.

De asemenea, în ultimele 48 de ore, au fost verificate 131 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii ialomițeni au aplicat, pe parcursul weekendului, 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.000 de lei, pentru nerespectarea Legii 55/2020, din care 6 pentru încălcarea măsurii de carantinare la domiciliu și 68 pentru nerespactarea măsurilor individuale de protecței.

Sursa foto IPJ Ialomița

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentIonuț Moșteanu: Aproximativ 400 de membri au plecat din USR după demisia lui Dacian Cioloș
Articolul următorȘofer teribilist, prins drogat la volan!