Doi bărbați de 43 de ani și de 38 de ani, din localitatea Bordușani, au fost depistați în timp ce comercializau pește.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că cei doi barbați dețineau autorizație pentru pescuit comercial, însă nu ar fi avut documente legale pentru comercializare.
Cantitatea de 26,2 kg pește, a fost confiscată și predată către Asociația Pescados din localitatea Bordușani.
În cauză s-a întocmit dosar penal, făcându-se cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de „pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiție „ și “deținerea, transportul,sau comercializarea fără documente legale a peștelui”
Sursa: Realitatea de Ialomita