Percheziţii la braconierii din Ialomița

Percheziţii la braconierii din Ialomița
Perchezitii de amploare în locații de pe raza localității Bordușani, județul Ialomița. Polițiștii de frontieră au efectuat trei descinderi, la persoane implicate în activități de braconaj piscicol. Două persoane sunt cercetate
Perchezitii de amploare în locații de pe raza localității Bordușani, județul Ialomița. Polițiștii de frontieră au efectuat trei descinderi, la persoane implicate în activități de braconaj piscicol. Două persoane sunt cercetate
În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, patru pești din specia păstrugă în greutate de 15 kg, 24 borcane ce conțineau aproximativ 5 kg icre negre, precum și suma de 23.000 lei.
Doi bărbați cu vârste de 61 și 66 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „deținerea, transportul, comercializarea sturionilor, produselor și subproduselor de sturioni”, „producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” și „pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit”. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: Realitatea de Ialomita
Citește și:
- 17:11 - Agresiune șocantă în Dâmbovița: un bărbat și un tânăr au lovit o copilă de 13 ani, în plină stradă
- 16:53 - Droguri vândute „la tejghea” într-o comună din Dâmbovița: cinci persoane, reținute de DIICOT
- 16:19 - Kremlinul respinge zvonurile despre o nouă mobilizare: „Nu este pe agenda noastră”
- 15:40 - Măsuri dure la Varșovia: benzină cu preț limitat și taxe reduse pentru a opri scumpirile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News










