Un avion Mig 21 Lancer s-a prăbușit lângă Fetești. Incidentul a avut loc astăzi la show-ul aviatic de la Baza 86 Borcea.

La impactul cu solul avionul Mig 21 Lancer a explodat. Pilotul nu a apucat să se catapulteze și a decedat carbonizat. Accidentul aviatic s-a petrecut cu ocazia unui show aviatic organizat cu ocazia Zilei Porților Deschise organizată anual de Baza Aeriană 86 Borcea din județul Călărași.

La spectacolul aviatic asistau circa 4000 de persoane. În zonă a intervenit și un elicopter SMURD. Incendiul a fost stins și nu există victime.

Avionul Mig 21 Lancer are un renume trist în cadrul forțelor aeriene română. În perioada 2007 și până în prezent au avut loc 5 astfel de accidente în care au fost implicate acest tip de avioane.

Din 1994 și până în prezent s-au prăbușit 19 avioane Mig. Incidentele s-au soldat cu decesul a 11 piloți.

Ultimul avion Mig 21 Lancer s-a prăbușit pe 12 iunie 2017 pe aeroportul Mihail Kogălniceanu. Aeronava aparținea Bazei 86 Borcea și efectua un zbor de antrenament.

 

 

Articolul precedentManagerii Consiliului Județean Ialomița toacă peste 500 mii lei anual
Articolul următorCod galben de ploi în Ialomița