Lumea cărților își va deschide porțile la Slobozia cu cea mai importantă manifestare culturală, tradițională, de referință pentru comunitatea județeană și națională, Salonul Anual de Carte, ajuns la a XXXI-a ediție.
Organizatorii, Biblioteca Județeană ”Ștefan Bănulescu” și Consiliul Județean Ialomița, pun la dispoziția iubitorilor de lectură o lună întreagă dedicată cărților, aducând în fața publicului, prin numeroasele acțiuni culturale, personalități din diverse domenii ale culturii.
Cel mai lung ca întindere în timp și cel mai longeviv din țară, Salonul Anual de Carte prilejuiește întâlniri cu scriitori, editori, lansări și prezentări de carte etc, și prezintă achiziția de carte de la Salonul precedent și până la momentul actual, prin cele mai reprezentative edituri din țară.
Deschiderea oficială va avea loc luni, 3 octombrie, începând cu ora 13.00, la Galeriile Arcadia, în incinta Centrului Cultural „Ionel Perlea” Slobozia.
Sursa: Realitatea de Ialomita