La finalul acestei săptămâni, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării următoarelor competiții sportive:

  • F.C. Unirea Slobozia – S.C. F.C. Ripensia Timișoara, în cadrul etapei a XIX-a, Liga a 2-a Casa Pariurilor, în ziua de 12 martie 2022, începând cu ora 14.00, pe Stadionul „1 Mai” din Slobozia;
  • C.S. Recolta Gheorghe Doja – Gloria Albești, etapa a XVI-a în cadrul Ligii a III-a, în ziua de 12 martie 2022, începând cu ora 15.00, pe Stadionul comunal din localitatea Gheorghe Doja.

Spectatorilor le sunt interzise următoarele:

  • să introducă sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă;
  • să refuze efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor;
  • să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucãtorilor, asupra forţelor de ordine, precum şi în direcţia suprafeţei de joc, cu obiecte de orice fel;
  • să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora;
  • să pătrundă pe suprafaţa de joc, cu excepţia cazurilor de forţă majoră.

 

Jandarmeria Ialomița recomandă ca prezența spectatorilor la stadion să se facă din timp pentru a preveni aglomerări de persoane în zona porților de acces, iar autoturismele să nu fie parcate în zona imediat apropiată a stadionului pentru prevenirea ambuteiajelor.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentFuga din calea infernului. Sute de mii de ucraineni au intrat în România până în prezent
Articolul următorPloaie torențială pe Autostrada București – Constanța. Risc de acvaplanare