Japonezii de la Tamura Corporation anunţă investiţia într-o fabrică de acumulatori, în Feteşti, județul Ialomița. Valoarea investiției este de 6 milioane de euro, iar într-o etapă ulterioară a dezvoltării companiei, vor fi investite încă aproximativ 15 milioane euro

O delegație a companiei Tamura Corporation din Japonia s-a întâlnit cu reprezentanții Primăriei Fetești, ai Consiliului Județean Ialomița și ai Prefecturii și au discutat despre obiectivul de investiții pe care îl vor realiza în Fetești..

Potrivit directorului general al sectorului de afaceri componente electronice din cadrul companiei, Yuji Nakayama, noua fabrică de la Fetești va produce încărcătoare de baterii pentru sculele electrice Makita și va începe producția în noiembrie 2024.

Valoarea investiției este de 6 milioane de euro, iar într-o etapă ulterioară a dezvoltării companiei, vor fi investite încă aproximativ 15 milioane euro. Fabrica va crea peste 300 de locuri de muncă.

Primarul municipiului Fetești, Laurențiu Șonchereche, alături de președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel și de prefectul Constantin Marin au salutat decizia companiei Tamura de a investi în oraș și de a contribui la dezvoltarea economică a regiunii.

Această investiție reprezintă o oportunitate importantă pentru Fetești și pentru întreaga zonă în ceea ce privește crearea de locuri de muncă și stimularea dezvoltării economice.

Autoritățile locale și județene și-au exprimat disponibilitatea de a sprijini compania Tamura în toate etapele investiției și au subliniat importanța acestei colaborări între mediul de afaceri și administrația publică.

„Filiala din România a solicitat Ajutor de Stat de la Ministerul Finanțelor din România, valoarea investiției fiind de aproximativ 6 milioane EUR. Numărul de persoane nou-angajate este de aproximativ 300. În acest moment, Tamura așteaptă evaluarea Cererii de acord pentru finanțare trimisă Ministerului Finanțelor din România. Într-o etapă ulterioară a dezvoltării companiei, vor fi investite încă aproximativ 15 milioane EUR. Până acum au avut loc mai multe întâlniri cu Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE, cunoscută în trecut ca Invest România), iar Tamura apreciază sprijinul acordat de către ARICE în demersul său de a își dezvolta afacerile în România,”transmit reprezentanții Tamura Corporation.

 

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentRestricții de trafic pe A2 până la finalul lunii mai
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET