Dosar penal pentru patru bărbați prinși la Stelnica în timp ce transportau 30 de kilograme de sturion și 112 kilograme de pește din speciile crap, somn, sânger și mreană, deținute ilegal.
Polițiștii au depistat în flagrant, pe DN3B în comuna Stelnica, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 31 de ani, în timp ce transportau 142 de kilograme de pește, fără documente. În autoturism polițiștii au găsit 30 de kilograme de turioni, din speciile cegă și păstrugă, și 112 kilograme de pește din speciile crap, somn, sânger și mreană.
„Cantitatea de 112 kilograme de pește a fost confiscată și predată unei societăți de profil, iar cei 9 sturioni au fost redați mediului acvatic,” transmite IPJ Ialomița.
Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de ”deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit” și ”pescuitul, deținerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale”.
Sursa: Realitatea de Ialomita