Echipaje de pompieri din Urziceni, au intervenit în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru stingerea a două incendii, primul în comuna Roșiori și al doilea în satul Malu Roșu din comuna Armășesti. Nu au existat victime la cele două incendii.

Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, la incendiul izbucnit la anexa unei case din comuna Roșiori. La sosirea echipajelor incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul unei magazii, în care erau depozitate lemne de foc.
Au ars acoperișul unei magazii pe o suprafață de aproximativ 70% și aproximativ 15 metri cubi de lemne de foc.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit, provocat de un cablu electric defect.

Imagine

În această dimineață în jurul orei 06:00, alarma s-a dat din nou. Un alt incendiu a izbucnit la o gospodărie din satul Malu Roșu. Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, forțele de intervenție au acționat aproximativ două ore. Au ars un adăpost de animale pe o suprafață de aproximativ 50 metri pătrați și aproximativ două tone de plante furajere.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată sau din culpă a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. 

Sâmbătă seara un bătrân  și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința, din satul Condeești, județul Ialomița.

 

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentFOTO Șofer băut, s-a răsturnat cu mașina pe câmp
Articolul următorCampionatul Mondial de baschet 3×3 under 23 va avea loc, în premieră, la Bucureşti