FOTO Incendiu puternic, casă distrusă de flăcări

FOTO Incendiu puternic, casă distrusă de flăcări
Peste trei tone de cereale distruse
Pagube însemnate pentru un ialomițean după ce bunurile din trei camere și acoperișul locuinței au luat foc, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit, în comuna Gura Ialomiței-sat Luciu. Peste trei tone de cereale distruse
La fața locului au ajuns trei echipaje din cadrul Gărzii de intervenție Tandarei, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, care au intervenit în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență local. In sprijin a sosit și o autospecială de transport apă din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia.
În momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta la nivelul unei magazii uitilizată pentru depozitarea de cereale cât și în interiorul și la acoperișul locuinței.
În urma incendiului, au ars acoperișul locuinței învelit cu tablă pe o suprafață de aproximativ 120 metri pătrați, mobilierul din cele trei camere. Au fost distruse peste trei tone de cereale depozitate în magazie.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul a fost provocat din cauza unui scurtcircuit electric.
Sursa: Realitatea de Ialomita
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 18:56 - Percheziții în Mureș pentru furt de curent: zeci de descinderi și mai mulți suspecți duși la audieri
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News











