Un băebat din Borcea s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști pe DJ 212 transportând  90 de kilograme de  crap fără acte.

La data de 2 martie, polițiștii din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Fetesti au depistat, în flagrant delict, pe DJ212, un conducător auto, în vârstă de 35 de ani, din comuna Borcea, în timp ce transporta într-un autoturism pește din specia crap, fără a deține documente de proveniență.

În urma verificării autovehiculului,s-a găsit  cantitatea de 90 de kilograme de pește.

Peștele a fost confiscată și predat unei societăți de profil.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ”deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețtuitoare acvatice”.

Imagine

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentDupă două mega scandaluri cu medici corupți, Ministerul Sănătății face acțiuni de prevenire a corupţiei în sistem
Articolul următorMinistrul Educației s-a răzgândit în privința Vacanței de Paște și anunță o nouă vacanță pentru elevi