Viața unei fetițe de 28 de zile a fost salvată de plutonierul adjutant șef, Vdovicencu George, comandant al echipajului Smurd de la Detașamentul de pompieri Tulcea,  Fetița avea căile aeriene obstrucționate total.

    Apelul la 112 a fost dat în data de 12 noiembrie, în cursul după-amiezii, de un membru al familiei motivând că sugarul nu mai respiră.

    La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj SMURD de la Detașamentul de pompieri Tulcea. Au fost începute manevrele de dezobstrucție a căilor respiratorii specifice vârstei, deoarece sugarul era deja cianotic, totul sub privirile mamei, aflată în stare de șoc.

     În urma manevrelor sugarul a început să plângă și să-și reia respirația spontană. Paramedicii SMURD au predat sugarul stabil hemodinamic echipajului de ambulanță tip „C” (cu medic) sosit ulterior la locul evenimentului.

    “Colegul nostru, George, ne-a mărturisit că deși are o îndelungată experiență ca salvator, această intervenție a fost cea mai grea. Ne bucurăm pentru că fetița de numai 28 de zile a fost salvată și pentru că avem în rândul nostru astfel de colegi.

    Felicitări, George și întregului echipaj!” transmite ISU Delta Tulcea.

Imagine

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentVIDEO| Revoltă în Arhiepiscopia Tomisului. IPS Teodosie vrea să organizeze pelerinajul de Sf. Andrei “Voi începe demersurile, îmi caut niște avocați foarte serioși”
Articolul următorBilanț coronavirus: 9.460 de cazuri noi și 129 de decese. Vezi situația pe fiecare județ