Două autoturisme și un microbuz au fost implicate în accidentul petrecut  pe raza localității Coșereni.

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD au intervenit la fața locului.În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale SAJ Ialomița.

Doi adulți și un copil u fost monitorizate de echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind preluate și transportate la Spitalul Municipal Urziceni. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului și sablarea carosabilului.

Imagine

ImagineSursa foto ISU Ialomița

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentAnunțul pe care toată omenirea îl aștepta: Prețurile la energie vor scădea, la anul, spune Banca Mondială
Articolul următorRomânia se ÎNARMEAZĂ: Armata cumpără celebrele drone turcești Bayraktar, dar și elicoptere de luptă Airbus