FOTO| Accident grav, după ce un un șofer a pierdut controlul mașinii

FOTO| Accident grav, după ce un un șofer a pierdut controlul mașinii
Pompieri, echipaje medicale și polițiști au intervenit pentru salvarea a cinci persoane în urma unui accident de circulație care a avut loc pe DN2, pe raza comunei Coșereni, în care au fost implicate două autoturisme.

Din verificările efectuate a reieșit că, în timp ce un tânăr de 22 de ani, din comuna Sfântul Gheorghe, conducea un autoturism pe DN 2, în interiorul localității Coșereni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism ce se afla staționat într-o parcare de pe marginea drumului.
În urma accidentului, doar trei persoane, o femeie și doi bărbați au necesitat îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior un bărbat a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare. Celelalte două victime, după evaluare au refuzat transportul la spital.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Ialomita
Citește și:
- 09:19 - Țările din UE care au cele mai mici prețuri la energie. Românii plătesc dublu la facturile de curent
- 09:13 - Clasamentul reciclării din București și Ilfov. Date oficiale
- 07:40 - Ajutoare pensionari 2026: Cine primește cei 1.000 de lei și care sunt condițiile de acordare
- 07:36 - Țara UE care îți dă 25.000 de euro dacă renunți la permisul auto: Condițiile prin care poți primi „prima de mobilitate” în 2026
Urmărește știrile Realitatea de Ialomita și pe Google News