Două autoturisme și o autoutilitară au fost implicate într-un accident în localitatea Movilița, județul IIalomița.
La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al SAJ Ialomița.
În impactului au rezultat cinci victime, conștiente și cooperante, care au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior doar un bărbat a fost transportată la Spitalul Municipal Urziceni.
Sursa: Realitatea de Ialomita