DSVSA Ialomița informează că a fost descoperit un focar de pestă porcină în comuna Axintele. Prezența virusului a fost confirmată în două exploatații nonprofesionale de pe raza comunei.

Prin ordinul prefectului s-a stabilit o zonă de protecție de 10 kilometri în jurul localității. În zona de protecție au fost incluse următoarele localități: Bărcănești, Condeești, Alexeni, Broșteni, Ion Roată, Malu, Butoiu, Sfântu Gheorghe, Crăsanii de Jos, Crăsanii de Sus, Horia. De asemenea în zona de protecție au mai fost incluse și patru localități din județul Călărași: Vlăiculești, Arțari, Răsurile, Satu Nou.

Sursa contaminării este mediul silvatic, ambii proprietari ai exploatațiilor contaminate vizitând un fond de vânătoare din aproprierea comunei unde fusese identificat virusul pestei porcine africane.

DSVSA Ialomița reamintește  crescătorilor de porcine ce dețin exploații în localitățile situate în zona de protecție sau zona de supraveghere măsurile care trebuie respectate:

  • este interzisă circulația și transportul porcilor pe drumurile publice sau private. Această interdicție nu se aplică tranzitului de porci pe cale rutieră sau feroviară, fără descărcare sau oprire;
  • porcii nu pot părăsi exploatațiile în care sunt ținuți până la stingerea focarelor de pestă porcină africană şi ridicarea măsurilor de restricţii impuse pentru zona de protecție și zona de supraveghere;
  • nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploatație, nici nu poate ieși din aceasta, fără autorizarea D.S.V.S.A. Ialomița;
  • sacrificarea pocinelor se poate face doar cu avizul D.S.V.S.A. Ialomița (sacrificarea se poate face doar în prezența medicului veterinar pentru efectuarea examenului ante și post mortem);
  • este interzisă scoaterea din zona de protecție și supraveghere a cărnii de porc, a preparatelor și produselor din carne de porc, precum și a oricăror alte produse care conțin astfel de carne, fără avizul D.S.V.S.A. Ialomița;
  • asigurarea și utilizarea permanentă a unui echipament minim de protecție (salopetă, cizme) ce va fi folosit doar pentru accesul în adăpostul porcinelor; de asemenea, înainte de a intra în adăpostul porcinelor mâinile se vor spăla utilizând din abundență săpun și apă caldă;
  • este strict interzisă intrarea în adăpostul porcinelor cu hainele și încălțămintea de stradă;
  • este strict interzisă vizitarea de către proprietar a altor adăposturi de porcine;
  • este strict interzisă vizitarea exploatației și în special a adăpostului de porcine, de către vizitatori care dețin porci în exploatațiile proprii, sau de vizitatori care au legătură cu mediul silvatic;
  • periodic se va efectua dezinfecția aleilor și a adăposturilor;
  • se vor asigura condiții corespunzătoare de adăpostire și hrănire a animalelor;
  • porcinele vor fi ținute permanent în adăpost fiind interzisă lăsarea acestora în libertate;
  • este strict interzisă hrănirea animalelor cu resturi alimentare, lături sau materiale vegetale;
  • anunțarea imediată a pierderii crotaliilor sau a oricărui caz de îmbolnăvire sau moarte a animalelor (D.S.V.S.A. Ialomița – telefon 0243/232069, medic veterinar oficial, medic veterinar de liberă practică);
  • toți proprietarii au obligativitatea respectării legislației în vigoare în ceea ce privește identificarea animalelor și circulația acestora.

Urmare a aprobării Planului de Măsuri întocmit pentru combaterea focarelor de pestă porcină africană, de pe raza localității Axintele, D.S.V.S.A. Ialomița va efectua, în perioada imediat următoare, prin personal specializat, examinarea clinică a tuturor porcinelor existente pe raza localităților Axintele și Bărbătescu, localități cuprinse în zona de protecție a focarelor de boală menționate, iar pentru localitățile cuprinse în zona de supraveghere va fi efectuat recensământul tuturor exploatațiilor cu porcine, prin grija Unităților Locale de Sprijin.

Articolul precedentPrimarul Mocioniu anunță restructurări masive la primăria Slobozia
Articolul următorAccident feroviar fără victime la Fetești