Este un nou focar de coronavirus într-un spital, mai exact la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia. 44 de cadre medicale  sunt infectate cu COVID-19, dintre care 8 sunt medici, restul fiind cadre medicale medii, asistente şi infirmiere. Câteva dintre acestea sunt internate la spitalul-suport COVID din Feteşti, scrie adevărul.ro.

Conform managerului unităţii medicale din Slobozia, Liviu Patrichi, infectările au ca sursă comunitatea şi nu zona spitalului.

“Aceste cadre medicale vor fi indisponibile timp de două săptămâni, după care ele se vor întoarce în activitate. Am reuşit să acoperim acest deficit prin redirijarea personalului pe locurile respective. Din fericire, acolo unde a fost suficient personal, având în vedere şi numărul redus de internări, s-au putut prelua sarcinile colegilor infectaţi. Avem însă şi câteva zone critice, care sunt administrabile, dar la limită, cum ar fi UPU, Radiologie, zona ATI, unde este necesară o specializare suplimentară şi unde nici nu sunt disponibile cadre medicale pentru a fi redirecţionate din alte zone ale spitalului”, a declarat managerul Liviu Patrichi.

 

 

 

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentBilanț coronavirus: 8.262 de cazuri noi și 186 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următor100% TU DECIZI! Maya Teodoroiu, mereu aproape de PSD. Cum urci în carieră când partidul e la putere