Inspectoratul pentru Situații de Urgență” Barbu Catargiu” al județului Ialomița organizează  în data de 24 martie, începând cu ora 11.00,un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren în care este simulată producerea unui cutremur urmat de un incendiu la Liceul Teoretic ,,Paul Georgescu” din orașul Țăndărei.

  Exercițiile de acest tip sunt absolut necesare și urmăresc modul de acţiune a structurilor de intervenţie pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor unor situaţii de urgenţă (cutremur urmat de un incendiu), precum şi verificarea viabilităţii planului operativ de intervenţie şi planurilor de cooperare cu celelalte structuri implicate în managementul şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.

             Toate operațiunile de salvare se vor derula în conformitate cu scenariul exercițiului alături de personal și tehnică din: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomița, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ialomița, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Ialomița,  Unitate de Primiri Urgențe Slobozia, Poliția Locală Țăndărei, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Țăndărei, Crucea Roșie, Spitalul Orășenesc Țăndărei, Distrigaz Sud Rețele și Enel Energie.

            Exercițiul are ca obiective:

– realizarea în bune condiţii a acţiunilor de limitare şi înlăturare a efectelor produse în cazul unui cutremur urmat de incendiu;

–        verificarea viabilităţii sistemului informaţional-decizional la nivelul structurilor angrenate în cazul producerii unui astfel de eveniment;

–        verificarea modului de răspuns al tuturor instituţiilor cu atribuţiuni în managementul şi gestionarea situaţiilor de urgenţă la nivelul judeţului;

–        stabilirea gradului de acoperire cu forţe şi mijloace, în cazul manifestării unor situaţii de urgenţă cu efecte deosebite;

–        realizarea unei informări complete a populaţiei, privind modul de protecţie și de comportare în cazul producerii unui astfel de eveniment, precum şi informarea societăţii civile asupra modului de acţiune al forţelor de intervenţie, în vederea stimulării voluntariatului în astfel de situaţii şi sublinierea importanţei solidarităţii umane în cazul producerii unor astfel de evenimente;

–        pregătirea psihologică a personalului de intervenţie şi a populaţiei pentru cunoaşterea modului de acţiune/comportare pe timpul operaţiunilor de căutare-salvare, acordarea primului ajutor medical, evacuare şi relocare temporară în situaţia creată, conform situaţiilor speciale create;

–        verificarea modului de informare operativă a eşaloanelor superioare, privind situaţia creată şi solicitarea sprijinului pentru suplimentarea cu forţe şi mijloace de intervenţie;

–        verificarea modului de aplicare a procedurilor de intervenţie, în cadrul situaţiilor speciale create.

 În eventualitatea creării unui disconfort în spațiul public, asigurăm cetățenii că aceste exerciții sunt necesare și benefice pentru întreaga comunitate, anunță ISU Ialomița.

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentVremea 23 martie – În sfârșit apar temperaturile de primăvară – Cald în toată țara
Articolul următorÎncepe distribuirea pastilelor cu IOD. Cui vor fi administrate și cum ajung la populație