Aproximativ 150 de jandarmi vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică în următoarele zile, pe timpul evenimentelor care au loc pe raza județului.

Vineri și sâmbătă, 16-17 septembrie a.c., la evenimentul ,,Pâinea și vinul” organizat la Muzeul Național al Agriculturii din municipiul Slobozia și la festivalul ,,Vlah Spirit Motor Fest” ce va avea loc pe strada Poligonului din Slobozia, începând cu ora 16.00.

 Sâmbătă, 17 septembrie, între orele 12.00-14.00, la Sala Sporturilor ,,Andreea Nica” din Slobozia, la meciul de handbal feminin dintre echipele C.S.M. Unirea Slobozia și C.S.M. Rapid Diva București și între orele 17.00-19.00, pe stadionul local din Gheorghe Doja, la meciul de fotbal dintre echipele A.C.S. Recolta Gheorghe Doja-C.S. Gloria Băneasa.

 Duminică, 18 septembrie., între orele 11.00-13.00 pe stadionul ,,1 Mai” din Slobozia, la meciul de fotbal dintre echipele A.F.C. Unirea 04 Slobozia și C.S.M. Politehnica Iași, iar începând cu ora 14.00, la manifestările ocazionate de ziua localității Gheorghe Doja, în parcul central din localitate. 

Luni, 19 septembrie., între orele 09.00-11.00 și 16.00-18.00, la Monumentul Eroilor din Parcul Catedralei din municipiul Slobozia, la evenimentul organizat în cadrul Săptămânii Mobilității Europene.

Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului infracțional și contravențional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale, prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise și aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.

„Desfășurarea în condiții de normalitate a evenimentelor din următoarele zile este una dintre prioritățile noastre, iar în caz de urgență, adresați-vă cu încredere jandarmilor din dispozitivele de ordine publică sau apelați numărul unic de urgență 112,” transmite IJJ Ialomița.

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentBeat și fără permis a ucis un minor
Articolul următorFOTO Două persoane reținute pentru cămătărie și șantaj în Ialomița