Demersurile pentru desecretizarea contractului de privatizare a OMV Petrom continuă la Realitatea PLUS. Reprezentanții Ministerului Economiei au răspuns solicitărilor și au spus că nu au nicio legătură cu contractul de privatizare Petrom.

„Am primit aceleași răspunsuri. Răspunsul Avocatului Poporului cu privire la atacarea Legii 55/2004 ca fiind neconstituțională… Doamna Renate Weber menționează că nu are nicio obligație Avocatul Poporului să răspundă cetățenilor români care îi solicită să atace la Curtea Constituțională și că nu va face astfel de demersuri și că în accepțiunea dânsei legea întrunește toate prevederile constituționale prevăzute de lege”, a spus Diana Șoșoacă, duminică seara, în emisiunea Culisele Statului Paralel, la Realitatea PLUS.

Imagine

Articolul precedentCULISELE PUTERII | Miron Mitrea: „Serviciile de informații rusești fac tot posibilul să ațâțe aceste proteste, au Șoșocii lor peste tot”
Articolul următorTeleorman: A fost activat Planul roşu de intervenţie după ce două trenuri s-au ciocnit, între Măldăeni şi Roşiorii de Vede