Trei feteșteni sunt cercetați penal după ce au fost prinși cu 7 kg de  pește fără acte în mașină.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești, împreună cu reprezentanții R.A.R. Ialomița, au depistat în data de 06 aprilie a.c., pe raza municipiului Fetești, trei  bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 63 de ani, toți din localitate, în timp ce transportau cu autoturismul personal, cantitatea de 7,8 kg de pește din speciile:  sturion, mreană și sânger. Peștele transportat ar fi fost obținut de cele trei persoane din activități neautorizate de pescuit comercial pe Brațul Borcea,: transmite IPJ Ialomița.

Cantitatea de 7,8 kg pește, a fost predată la o societate de profil pentru valorificare, cu excepția sturionului care a fost eliberat în Dunăre..

În cauză s-a întocmit dosar penal, făcându-se cercetări pentru comiterea infracțiunilor de „deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit și pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit „ și „pescuitul, deținerea, transportul, comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale fără respectarea prevederilor legale în vigoare”.

Foto cu rol ilustrativ

 

 

 

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentDan Diaconescu va fi cercetat în arest la domiciliu
Articolul următorPrins de poliţie cu un autoturism furat și neînmatriculat