În urma unui apel la 112, echipa pirotehnică din cadrul ISU Ialomița a intervenit pe raza municipiul Slobozia, pentru asanarea unui element de muniție neexplodat.
Ajunşi la faţa locului, pirotehniştii au identificat elementul ca fiind un proiectil perforant de artilerie, de calibru 100 mm, care a fost ridicat, transportat și depozitat în condiții de siguranță pentru a fi distrus ulterior.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” al județului Ialomița recomandă cetățenilor ca în astfel de cazuri să respecte următoarele măsuri:
– să nu miște de pe locurile pe care se află, elementele de muniție descoperite;
– să nu desfacă și să nu predea la operatorii economici(societățile ce au ca activitate colectarea materialelor feroase), elementele de muniție descoperite;
– să nu folosească elementele de muniție descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
– să nu lovească, să nu taie și să nu demonteze elementele de muniție descoperite;
– să nu folosească focul deschis în apropierea elementelor de muniție descoperite.
Sursa: Realitatea de Ialomita