Biroul Electoral Județean Ialomița a decis în unanimitate să sesizeze Poliția cu privire la încălcarea legislației electorale de către Ștefan Mușoiu, președintele executiv PSD Ialomița.
Deputatul PSD Ștefan Mușoiu va fi cercetat de Inspectoratul Județean de Poliție după ce împotriva sa s-a formulat o plângere în cursul zilei de astăzi.
Președintele executiv PSD va avea de răspuns și în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Totul a pornit de la o postare a lui Ștefan Mușoiu pe rețeaua de socializare facebook făcută de deputatul PSD imediat după ce a votat.
“Am votat cu singurul candidat român de pe buletinul de vot, pentru că astăzi este despre România și despre viitorul ei.”, sunt cuvintele care i-au adus o sesizare la Biroul Electoral Județean formulată de PNL Ialomița.
BEJ Ialomița a dezbătut mai bine de o oră sesizarea depusă și într-un final a decis că Ștefan Mușoiu a greșit.
Cu unanimitate de voturi BEJ a admis sesizarea formulată și a dispus sesizarea IPJ Ialomița în vederea efectuării cercetărilor necesare pentru stabilirea existenței săvârșirii contravenției de continuare a propagandei electorale după închiderea campaniei electorale.
Cu majoritate de voturi s-a dispus sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, precum și înlăturarea de pe facebook a postării președintelui executiv PSD Ialomița.
Ștefan Mușoiu: “Este o chestiune de semantică, nu sunt vinovat”
Ștefan Mușoiu nu a vrut să comenteze decizia BEJ Ialomița și a precizat că așteaptă să vadă ce vor spune cei de la Poliție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
“Până nu se pronunță IPJ nu dau niciun punct de vedere, să văd ce spun ei mai întâi. La fel, să se pronunțe și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și apoi comentez. Nu-i normal?”, a spus Ștefan Mușoiu.
Deputatul PSD a admis că a retras fraza care i-a adus acum o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru să s-a interpretat greșit și consideră că este nevinovat.
„E o problemă de semantică asta, și dintr-o perspectivă și din alta. Am eliminat fraza de pe facebook pentru că a născut controverse, interpretări diverse și atunci am considerat normal să elimin acea parte. Consider că nu am greșit, aștept să văd cum se judecă lucrurile.”, a adăugat președintele executiv PSD Ialomița.